...

Servicii notariale

Servicii notariale

Articolul 12

Notarul public îndeplineşte următoarele acte şi proceduri notariale:
a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;
b) autentificarea înscrisurilor;
c) procedura succesorală notarială;
d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;
e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor;
f) darea de dată certă înscrisurilor;
g) primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial;
h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;
i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
j) efectuarea şi legalizarea traducerilor;
k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;
l) activităţi fiduciare, în condiţiile legii;
m) numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;
n) înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;
o) certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora;
p) procedura divorţului, în condiţiile legii;
q) emiterea certificatului european de moştenitor;
r) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor;
s) emiterea titlurilor executorii notariale; s^1) procedura numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice;
ş) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Articolul 13

Notarii publici pot da şi alte consultaţii juridice în materie notarială decât cele privind conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

Documente necesare pentru dezbaterea SUCCESIUNII

Documente necesare pentru ÎNSTRĂINARE imobile

Documente necesare pentru ÎNSTRĂINARE TEREN INTRAVILAN

Documente necesare pentru ÎNTREȚINERE persoană vârstnică

Documente necesare pentru PROCURĂ înstrăinare imobil

Documente necesare pentru PROMISIUNE bilaterală vânzare-cumpărare imobil

Documente necesare pentru REFINANȚARE

Documente necesare pentru DIVORȚ

Documente necesare pentru DONAȚIE

Documente necesare pentru IEȘIRE DIN ȚARĂ COPII MINORI

Documente necesare pentru PROCURĂ ÎNMATRICULARE AUTO

Documente necesare pentru PROCURĂ SUCCESIUNE

× Cu ce vă putem ajuta?
Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.