Conform codului deontologic, notarul are vocația de a proteja interesele cetățenilor. Notarul facilitează și contribuie la crearea unui sistem de securitate juridică în stat, întărind legalitatea și respectarea legii.
Misiunea notarului este de a evita litigiile dintre oameni. În acest scop, notarul își va desfășura activitatea echilibrat, întotdeauna adecvat cazului concret, actele instrumentate având un conținut clar și cursiv.
Noi suntem o echipă de notari dedicați, pregătiți să consiliem clienții cu răbdare și profesionalism, asigurând confidențialitatea discuțiilor purtate cu aceștia.
Hancaș Emil-Adrian are o vastă experiență în domeniul juridic și judiciar, de peste 25 de ani, începându-și cariera de consilier juridic, în anul 1996, la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu. Începând cu 5 decembrie 1996 a fost numit în funcția de judecător, pe care a exercitat-o inițial, ca stagiar, la Judecătoria Sibiu (1996-1998), apoi la Judecătoria Săliște (1999-2012), unde a exercitat și funcția de președinte al instanței, ulterior promovând la Tribunalul Alba (2012-2014) și apoi la Curtea de Apel Alba-Iulia (2014-2019), unde în perioada 2018-2019 a exercitat funcția de vice-președinte al instanței, încheindu-și cariera de magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal (2020-2022).
A fost numit notar public de către Ministrul Justiției în septembrie 2022.
Roman Oana-Elena este absolventă a Institutului Notarial Român, iar înainte de a deveni notar public aceasta a fost consilier juridic în cadrul unor birouri notariale, aspect care a adus plus valoare pregătirii sale profesionale actuale.
A absolvit Facultatea de Drept, urmată de master în domeniul Instituțiile de drept privat, iar în această perioadă universitară a efectuat numeroase stagii la judecătorie, parchet, instituția Avocatul Poporului, ca mai apoi să fie selectată pentru efectuarea unui stagiu de practică plătit Erasmus+ în Birmingham, Marea Britanie, în cadrul unei case de avocatură.
Este absolventă și a Facultății de Științe Economice, domeniul Management și a Modulului pedagocic nivel II din cadrul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al ULB Sibiu.
Aceasta continuă să acumuleze experiență și să se perfecționeze în domeniu, participând la conferințe și cursuri de pregătire profesională, aceste preocupări completând calitațile sale care au adus un plus de valoare colectivului și modului profesionist de rezolvare a problemelor juridice.